Ce Este Mierea De Albine?

– Un medicament natural absolut –

Este rezultatul unei munci uriase a stupului, care transforma zaharurile gasite pe florile si pe frunzele plantelor intr-o pasta semilichida, cu o compozitie chimica extrem de complexa. O lingurita de miere contine peste 400 de substante organice, care nu ar putea fi reproduse cu aparatura sofisticata a secolului Xxi. Pe langa apa biologica si zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai contine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o valoare terapeutica uriasa. Pe drept cuvant, putem spune ca mierea este alimentul vietii. Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C, A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod. Extrem de important este laptisorul de matca, bogat in hormoni naturali, care favorizeaza regenerarea celulara si normalizarea activitatii unor glande endocrine (gonadele si suprarenalele, in special). Si numaratoarea continua: acizi organici (ajuta in procesul de digestie si asimilare), enzime (stimuleaza procesele de sinteza a vitaminelor in organism, ajuta la metabolismul grasimilor si al proteinelor ori favorizeaza neutralizarea unor toxine). Dar sa vedem la ce foloseste aceasta farmacie din borcanul cu miere.

Care Sunt Proprietatile Medicinale Ale Mierii De Albine?

– Cel mai puternic energizant cunoscut –

In primul rand, mierea este cel mai rapid si puternic energizant natural cunoscut. Substantele pe care le contine sunt extrem de usor de asimilat de catre organism, care primeste prin miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci si mineralele, vitami

nele si enzimele. Apoi, mierea este un puternic antiinfectios natural, care actioneaza asupra principalelor sisteme si aparate din organism, de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Acest produs al stupului este si un puternic stimulent al digestiei si al metabolismului, favorizeaza tranzitul intestinal, ajutand la eliminarea prompta a toxinelor din organism. Nu in ultimul rand mierea este utila in mentinerea echilibrului endocrin, ajutand la reglarea activitatii principalelor glande din corp producatoare de hormoni.

Principalele Tipuri De Miere

Pe langa efectele generale ale mierii, exista si proprietati particulare ale acesteia, in functie de provenienta sa:

mierea de mana – este obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are proprietati laxative mult mai puternice decat celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din corp.

mierea de tei – are aroma cea mai placuta si cea mai puternica dintre toate tipurile de miere. Este recunoscuta drept calmant psihic, somnifer, anafrodiziac.

mierea de floarea-soarelui – este cumva la polul opus fata de cea de tei. Are proprietati tonice psihice si tonice generale, este afrodiziaca, stimuleaza imunitatea.

mierea de salcam – se pastreaza lichida in mod natural, fiind foarte bogata in fructoza. Are, ca si cea de tei, proprietati calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca.

mierea de brad si de alte conifere – este foarte rara, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Are proprietati exceptionale asupra plamanilor si sistemului respirator, beneficiind de proprietati antiinfectioase, expectorante, antitusive si, atunci cand este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.

mierea de zmeura – face parte dintre asa-numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasa, specifica, dupa care poate fi recunoscuta. Regleaza activitatea ovarelor, este reintineritoare, previne aparitia unor afectiuni ca osteoporoza, sclerodermia.

mierea de menta – este culeasa de albine din culturile de menta intinse pe zeci de hectare. Se foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic. Usureaza digestia, combate balonarea.

mierea de trifoi – este obtinuta de albine, atunci cand sunt tinute in pastorala, in preajma lanurilor cultivate cu soiurile furajere ale speciei Trifolium repens. Are o actiune diuretica foarte buna, ajutand la eliminarea apei in exces din tesuturi si, de asemenea, are o actiune estrogena, adica ajuta la fixarea calciului in oase, iar la femei favorizeaza accentuarea caracterelor feminine si are efect intineritor puternic.

mierea de mac – are un efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuala) puternic. Are adesea o nuanta mai inchisa, din cauza ca are in compozitie si mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.

mierea poliflora – proprietatile sale difera foarte mult in functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu, mierea de la campie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase inalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza in special aparatului respirator, iar efectul sedativ este inlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea ingloband nectarul de la cateva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si imprumutand ceva din proprietatile terapeutice ale fiecareia dintre ele.

Mierea Ca Mijloc De Prevenire A Bolilor

Diabetul – studii recente, facute in mai multe tari ale lumii, arata ca inlocuirea totala a zaharului in alimentatie cu miere duce la o scadere cu 60-70% a ratei aparitiei diabetului. Mai ales in alimentatia copiilor si tinerilor este recomandata folosirea mierii ca unic indulcitor, deoarece ajuta la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale.

Obezitatea – se recomanda, de asemenea, inlocuirea totala a zaharului cu miere, care nu da aceeasi dependenta ca si zaharicalele obisnuite. Cercetari recente arata ca peste 60% din obezii din intreaga lume sunt, practic, dependenti de zahar si, mai ales, de produsele care il contin (ciocolata, prajituri, sucuri, bomboane, inghetata). La miere, aceasta dependenta nu apare.

Caria dentara – are drept cauza nu doar bacteriile fixate la nivelul smaltului dintilor, ci si anumite tulburari metabolice produse, conform mai multor studii, de catre consumul de zahar. De la aparitia zaharului in alimentatie, in urma cu 200 de ani, rata aparitiei unor boli cum ar fi caria dentara, diabetul, obezitatea a crescut exponential. In prezent, caria dentara este cea mai raspandita boala din lume, 98% din populatia planetei suferind de ea. Daca vreti sa franati fenomenul aparitiei acestei probleme, inlocuiti complet zaharul cu mierea de albine.

Constipatia – se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doza care se ia in fiecare zi este de doua lingurite de miere, pe cat posibil lichida si proaspata (obtinuta in anul respectiv).

Osteoporoza – apare atunci cand in organism nu mai sunt sintetizati suficienti hormoni estrogeni, hormoni care au un rol crucial in fixarea calciului in oase. Toate tipurile de miere contin in cantitati mici laptisor de matca, cea mai bogata substanta naturala in acest tip de hormoni. Asadar, consumul zilnic de miere furnizeaza sistematic organismului acest ajutor hormonal, ajutand la prevenirea acestei boli.

Menopauza prematura – nu poate aparea la femeile care consuma zilnic miere, legume si fructe crude. Aceste alimente sunt un puternic reintineritor, stimuland in mod armonios activitatea ovarelor si intarziind aparitia menopauzei, cu pana la zece ani.

Lipsa de calciu si de magneziu – nu este combatuta direct de miere, care contine totusi cantitati destul de reduse din aceste minerale. In schimb, inlocuirea zaharului cu miere impiedica aparitia carentelor in aceste substante, deoarece spre deosebire de “otrava alba” (cum este denumit zaharul), mierea nu consuma si nu perturba asimilatia acestor doua minerale esentiale.

Tulburarile de crestere si de dezvoltare la copii – pot fi extrem de eficient prevenite prin consumul sistematic de miere de albine si de polen de albine. Ambele produse stimuleaza in mod armonios procesele de crestere si de dezvoltare, atat la nivel fizic, cat si psihic sau mental.

Cata Miere Trebuie Sa Consumam Zilnic

Copiilor sub un an nu li se administreaza deloc miere de albine, acestia fiind extrem de sensibili la anumite microorganisme care se pot dezvolta in miere – e drept, in cazuri extrem de rare – si care produc boli grave (la care adultii sunt imuni). l Copiilor intre 1 si 3 ani li se administreaza 2-4 lingurite de miere pe zi, iar celor intre 3 si 6 ani li se dau 4-6 lingurite de miere pe zi. l Copiii peste sase ani pot consuma pana la 8 lingurite de miere de albine, adolescentii pana la 15 lingurite de miere (echivalentul a 70 de grame), iar adultii – 20 de lingurite pe zi (echivalentul a 100 g).

Mierea de padure (miere de mana)

Ce contine mierea de mana?

Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si lachnidelor, care se hranesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte multa energie la un asemenea cules si sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori Pentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina (un bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin administrarea sintetica. Dupa arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc.
Mierea de mana contine, Carbohidrati = 90 – 95 %, Proteine = 0,2 – 1,8 %,Minerale, acizi organici, vitamine, etc. aprox. 5 %
Carbohidrati:Glucoza,Fructoza (si aproape deloc zaharoza),Mierea de mana contine peste 18 % trizaharide (rafinoza, melezitoza etc.) Uleiuri esentiale,da arome specifice fiecarui tip de miere de mana.
Rasini:,Gama-pinena, Beta-pinena, Felandrena, Anisidina, Aldehida capronica

White si colab. (1962) au dat urmatoarea compozitie a mierii de mana (citat din “The Hive and the Honey Bee”

Apa

16.3 %

– Fructoza

31.8 %

– Glucoza

26 %

– Sucroza

0.8 %

– Maltoza

8.8 %

– Melezitoza

2.3 %

Zaharuri superioare

4.7 %

– pH

4.4 %

– Acizi liberi (mEq/kg)

49.1

– Lactone (mEq/kg)

5.8

– Aciditatea totala (mEq/kg)

54.9

Cenusa

0.74 %

– Nitrogen

0.1%

– Diastaza (mEq/kg)

31.9 %

Este important sa stim ca mierea de mana contine mai multe minerale, mai multe uleiuri esentiale si o aroma mai puternica fata de celelalte tipuri de miere
Proprietatile farmacologice ale mierii de mana, actiuni, efecte proprietatile mierii de mana sunt asemanatoare cu cele obtinute din alte flori.Totusi, mai ales datorita bogatei sale compozitii in minerale si in bioflavonoide, mierea de mana are urmatoarele proprietati:

  • Antiinflamatoare

  • Antioxidant

  • Stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare

  • Depurativ

  • Imunostimulant

  • Laxativ

  • Boli infectioase

  • Afectiunile sistemului imun

  • Boli bacteriene

  • Bolile intestinului gros

  • Boli legate de prezenta diferitelor toxine in organism

  • Boli dermatologice

  • Boli degenerative

  • Boli legate de inflamatii

Deci, trebuie sa retinem ca, mierea de padure sau de mana contine mult mai multe minerale decat celelalte tipuri, de aceea este frecvent recomandata in tratamentul spasmofiliei la adolescenti, rahitismului la copii si adolescenti, in osteoporoza si afectiuni articulare la adulti si varstnici. Mierea de padure este utila si persoanelor cu un sistem imunitar slabit.

Mierea naturala

Mierea este usor sensibila la caldura, de aceea ar trebui sa fie depozitata intr-un recipient larg plasat intr-un dulapior. Depozitarea mierii in frigider nu este un lucru practic, deoarece aceasta se intareste. Daca mierea este depozitata o perioada indelungata de timp se cristalizeaza.

Imediat dupa extragere, mierea este intotdeauna clara si lichida. Acest lucru se datoreaza, continutului ridicat de fructoza, care si face ca unele sortimente, cum ar fi salcamul sa ramana permanent in stare lichida. Daca contintul de glucoza este mai mare decat cel de fructoza, mierea va cristaliza, la temperaturi sub 18°C.
Cristalizarea mierii este un proces natural, care atesta autenticitatea produsului, insa ATENTIE : Mierea de salcam nu cristalizeaza, daca este pura, fara alte adaosuri din alte sortimente. Este de subliniat faptul ca, mierea cristalizata are exact aceleasi calitati ca si cea lichida. Multe persoane prefera mierea cristalizata, deoarece este mai usor de intins pe paine. Daca ea cristalizeaza, se introduce pur si simplu intr-un vas cu apa calda si se tine pana cand cristalele se dizolva, dar cu atentie pentru a nu ajunge sa fiarba sau sa se supraincalzeasca.

Cumparam miere veritabila ori falsa?

Nu mai este nevoie sa convingem pe nimeni cit de sanatos este consumul regulat de miere de albine. Dar stim cum trebuie aleasa si consumata mierea?

Din pacate, exista multe metode de falsificare a mierilor. In afara de hranirea familiilor de albine cu melasa, ce-a mai josnica metoda este aceea de a fierbe zahar in infuzia unor plante, pina cind fiertura este adusa la consistenta mierii. O falsificare destul de uzitata este hranirea masiva a albinelor cu sirop de zahar in diverse concentratii. De aceea, in borcanele imbietoare de pe tarabele pietelor, poate fi miere veritabila ori falsa. Cumparatorul trebuie sa stie macar atit: mierile false nu zaharisesc, in timp ce toate mierile veritabile cristalizeaza (in afara de mierea de mana si cea de salcam!). In unele cazuri, cumparatorul este imbiat cu miere de fenicul ori de zmeur cind cere miere de salcim (culorile lor sint apropiate), iar mierea de floarea-soarelui poate trece drept miere poliflora (cea mai valoroasa din punct de vedere terapeutic).

Daca va cumparati o miere cristalizata, acest aspect oferindu-va garantia ca mierea este veritabila si doriti sa o mincati in stare lichida sau sa o folositi ca indulcitor in diferite ceaiuri, dl Andritoiu recomanda ca lichefierea sa se faca la temperaturi care sa nu depaseasca maxim 40°C: Sa nu uitam ca, mierea este produsa la temperaturi care nu depasesc 35 – 37°C in interiorul stupului. Mierea nu este termostabila, iar temperaturile inalte distrug o multitudine de principii vitalizante. Cind temperatura de lichefiere depaseste 90°C, mierea este redusa la valoarea unui… zahar lichid.

Stie oricine ca in piete, pe tarabe, nu apare decit miere lichida. Aceasta, spune dl Andritoiu, ori este falsa, ori este bine fiarta. Nefericita este si “superstitia” cumparatorului, ca mierea cristalizata ar fi contrafacuta. De fapt, lucrurile stau exact invers! Stuparul stie ca lumea nu stie si, pentru a-si vinde marfa, incalzeste mierea la peste 90°C si aceasta nicicind nu va mai zaharisi. Dar nici nu va mai fi folositoare mai mult decit zaharul! Sa nu se uite inca un amanunt: daca mierea ar fi lichefiata la 40°C – temperatura acceptabila – indeosebi in zilele reci din piete ea ar cristaliza din nou.
Dar nici magazinele Apicola nu ofera miere zaharisita. Desi au un personal relativ calificat, greutatea cu care se manipuleaza o astfel de miere (ambalarea in recipientul cumparatorului), face ca mierea sa fie supusa temperaturi care o degradeaza. Mai mult, spune dl Andritoiu, soarele care “bate” pe tarabele pietelor scade valoarea terapeutica a mierii, aceasta fiind fotosensibila. Mierea este produsa in intunericul stupului si daca am face acestuia un perete de sticla, albinele l-ar opaciza imediat cu propolis. Stiu ele ce stiu! De aceea, este bine ca mierea sa fie expusa in ambalaje opace.
Asa ca, mierea terapeutica nu se cumpara nici din magazine si nici din piete, ci direct de la apicultor. Preferati mierea din stupinele stationare, departe de sursele poluante. Aceasta are o calitate superioara si datorita faptului ca este bine maturata (coapta) prin vinturare, deci are un plus de enzime fata de mierea recoltata din stupinele plecate “in pastoral”. De multe ori, grabiti sa ajunga la alta sursa melifera, apicultorii nu mai asteapta ca albinele sa matureze si sa capaceasca mierea. Extrag o miere mult prea lichida si care, pentru a nu fermenta, este “uscata” in butoaie de tabla, la soare. Eliminindu-se surplusul de apa, mierea poate ajunge la consistenta celei vinturate natural. O astfel de miere nu va mai contine cantitatea normala de principii active, iar zaharul nu mai este invertit in monozaharide direct asimilabile decit partial.

Polenul (din latină pollen) este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și ca o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. Polenul și mierea sunt singurele resurse alimentare care s-au descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauză polenul este considerat ca „aliment complet”.

Polenul conține substanțe indispensabile vieții ca:

  • Aminoacizi(metionina. Valina, jizina, cistina, glutamina. etc.) care accelerează funcționarea ficatului și implicit dezintoxicarea organismului;

  • Grăsimi și mai ales acizi nesaturați – linol, acid linolic, acid arahidonic. – care joacă un rol important în prevenirea arterosclerozei fermenti, hormoni, vitamine, flavonoizi. necesari organismului, pentru mărirea puterii de rezistență.

  • Polenul conține de 20 de ori mai multa vitamina A decât morcovul, și tot asemenea provitamina A. Un gram de polen conține suficientă rutină pentru a asigura prevenirea hemoragiilor la nivelul crierului, inimii sau retinei.

  • Vitamina E reduce parțial afecțiunile provocate de bioxidul de carbon și de bioxidul de sulf, gaze atât de periculoase pentru orăseanul zilelor noastre. Suplimentarea cu polen a regimului alimentar adaugă organismului substanțe de bază ale acizilor nucleici, realizându-se astfel o modernă terapie celulară necostisitoare.

Polenul mai conține:

  • minerale importante, ca fierul și magneziu

  • multa lecitină și în special acizi nucleici

POLENUL O MINUNE A VIEŢII

  • Polenul este adunat de albine numai de pe florile nepoluate de pesticide
  • Polenul conţine substanţe indispensabile vieţii ca:
  • –   Aminoacizi(metionina. Valina, jizina, cistina, glutamina. etc.) care accelerează funcţionarea ficatului şi implicit dezintoxicarea organismului;
  • –   Grăsimi şi mai ales acizi nesaturaţi – linol, acid linolic, acid arahidonic. – care joacă un rol important în prevenirea arterosclerozei fermenti, hormoni, vitamine, flavonoizi. necesari organismului, pentru mărirea puterii de rezistenţă.
  • –   Polenul conţine de 20 de ori mai multa vitamina A decât morcovul, şi tot asemenea provitamina A. Un gram de polen conţine suficientă rutină pentru a asigura prevenirea hemoragiilor la nivelul crierului, inimii sau retinei.
  • –   Vitamina E reduce parţial afecţiunile provocate de bioxidul de carbon şi de bioxidul de sulf, gaze atât de periculoase pentru orăseanul zilelor noastre. Suplimentarea cu polen a regimului alimentar adauga organismului substanţe de bază ale acizilor nucleici, realizându-se astfel o modernă terapie celulară necostisitoare.
  • –   Polenul mai conţine:
  • –  Minerale importante, ca fierul şi magneziul
  • –  Numeroase microelemente
  • –  Multa lecitină şi în special acizi nucleici

>   Polenul este total lipsit de toxicitate

  • >   Polenul activează fenomenele de regenerare a organismului, permite recuperarea copiilor subdezvoltaţi, iar la copiii de vârstă şcolară previne oboseala.
  • >   Polenul ameliorează irigarea crierului, intervine favorabil în fenomenele de creştere,amcliorează randamentul efortului intelectual, regularizează somnul tulburat.
  • >   Polenul este un bun remediu pentru boli de malnutriţie.
  • >   Polenul măreşte acuitatea vizuală, combate şi reţine la nivel staţionar căderea pârului.
  • >   Polenul este un remediu ideal pentru bolnavii de prostată.
  • >   Polenul acţionează ca bacteriostatic şi normalizator al funcţiilor intestinale.
  • >   Polenul s-a dovedit a fi o sursă vitală de energic; permite atenuarea sau amânarea remarcabilă a simptomelor de îmbătrânire; el poate înlătura complet dereglările metabolismului şi ale fenomenului de carenţă ce apar deseori în timpul sarcinii.
  • Regimul cu polen an un efect continuu pozitiv, respiraţia tuturor celulelor organismului se îmbunătăţeşte. Consumat în mod regulat, poleitul asigură ameliorarea condiţiei fizice, omul activ simte reinstalarea fortei vitale si a armoniei, redevine tânăr.
  • Dacă începând cu 40 de ani, bărbaţii ar consuma zilnic I0 g de polen s-ar îmbolnăvi mult mai rar de boala atât de temută a bătrâneţii – sindromul prostatic.
  • Regimul cu polen măreşte randamentul fizic dar si pe cel intelectual.
  • >    Important de ştiut este că din 100 g polen se obţin atâţia aminoacizi esenţiali ca din 1/2 kg carne de vită sau din 7 ouă. Cu 30 g polen se poate asigura tot necesarul zilnic de aminoacizi.
  • >    Polenul nu este un medicament şi nici nu are caracter de medicament; el este un valoros aliment dietetic şi se consumă ca orice alt aliment
  • Polenul se ţine în gură să se topească încet. Se poate lua cu miere de albine, fără să se încălzească în prealabil. Se va lua zilnic, înainte fiecărei mese câte o linguriţă de polen.

POLENUL – O ALTFEL DE VITAMINĂ

  • Foarte bogat în vitamine, acizi aminaţi, minerale şi diverse oligoelemente, polenul aduce în organism necesarul de principii alimentare pe care, prin alimentaţia modernă pe care o practicăm, nu reuşim să îl satisfacem.
  • Compuşii polenului acţionează sinergie aşa cum o face medicina alopată. Din acest motiv polenul nu poate fi asimilat unui medicament oarecare. Datorită compoziţiei sale, el nu poate fi consumat în cantităţi exagerate. Polenul este tonifiant şi deci un adjuvant în anemiile de orice fel. în stres şi oboseală, precum şi în măsurile de sporire a imunităţii. El este prin compoziţia sa un factor de creştere şi dezvoltare, şi în consecinţă, nu ar trebui să lipsească din alimentaţia oricărui copil sau sugar. Adesea polenul este considerat de cercetători drept un reechilibrant organic. Ei au remarcat ca este, in acelaşi timp si un depurativ complet şi un regulator izimatic, mai cu seamă intestinal. Polenul poate fi folosit cu succes în astenii, insomnii, în stările de nervozitate şi în tulburările digestive de orice fel. Constipaţiile şi diareele cronice sunt ameliorate sau chiar vindecate complet cu ajutorul curelor de polen. Suferinzii de artroză găsesc în polen un leac miraculos. La fel şi suferinzii de prostată.
  • Cura cu polen
  • Aveţi nevoie de 1 Kg de polen.
  • Cura începe cu doze progresive. Timp de 8 zile se ia o linguriţă rasă de polen, fie la micul dejun fie înaintea mesei de prânz, cu o înghiţitură de apă. în următoarele 7 zile cantitatea se măreşte, adică se ia câte o linguriţă cu vârf de polen. în cea de-a treia săptămână luaţi câte o lingură rasă de polen. Din a 21-a zi veţi lua până la terminarea curei, o lingură cu vârf. Cura durează aproximativ 2 luni.
  • La început polenul poate avea o acţiune uşor laxativă, deci să nu vă speriaţi! Curele se pot repeta de 2-3 ori pe an.
  • Dacă puteţi asocia polenul, alternativ cu miere şi cu lăptişor de matcă, în doze de 1,5 g la 100 g, va fi şi mai bine.
  • Polenul se păstrează la rece, ferit de umezeală.

PROPOLIS

Apartine lojei “Metal” (are gust iute, picant si proprietãti numeroase specifice “metalului”).Albinele recolteazã de pe mugurii si scoarta unor copaci rãsini, balsamuri speciale pe care le amestecã apoi în stup cu cearã, polen, rezultând în final ceea ce se cheamã “propolis”.
Compozitie: 50-55 % rãsini si balsamuri; 7-35% cearã;
5-10% uleiuri volatile; 5 % polen, 5-20% bioflavonoide.

Proprietati: activeazã macrofagele, inhibã cresterea celulelor tumorale, imunostimulant si imunomodulator, antibiotic cu spectru larg, conservant natural, antihemoragic, antiviral, antiherpetic, scade secretia gastricã prin efect histaminopexic (cvercetina), antiinflamator de doua ori mai eficient ca aspirina, anestezic local, antiedematos, antioxidant, hipocolesterolemiant, depurativ, antiparazitar (Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis, Plasmodium, etc.), antispastic, hipotensiv, antisudorific, antistress, balsamic, cicatrizant, mineralizant, scade fragilitatea capilarã, stimuleazã productia de colagen si elastinã, protejeazã organismul contra radiatiilor, nutritiv (bioflavonoide), antidot pentru veninul de albine (în special tinctura de propolis), creste intuitia si vointa.

Indicatii: afte, parodontoza, herpes (labial, bucal, genital), herpes zoster, carii dentare, candidoza (bucala si vaginala), inflamatii (în general, indiferent de zona din corp), bronsite, bronsectazii, gripa, pneumonie cronicã, tuberculozã pulmonarã, eroziuni cervicale, leucoree, plãgi postoperatorii, tricomonazã vaginala, ulcere de decubit, arsuri, furunculoza, hidrosadenite, intertrigo, lupus eritematos, radiodermitã, ulcere de gamba, tricofitie, tumori induse de factori externi (radiatii, carcinogene alimentare, bacterii, virusi etc.) si de factori interni (depresie, tristete, melancolie).

Contra-indicatii: alergia la propolis (1-2% din populatie).

Mod de administrare:

  • intern: propolis brut (1-5 grame/zi), propolis tincturã (15-90 picãturi/zi)

  • extern: sub forma de unguent (“Propoderm”), spray, coliruri, supozitoare, ovule etc.

TINCTURĂ DE PROPOLIS – antibioticul albinelor

Propolisul este folosit de mult în medicina populară. În ultimul timp institute ştiinţifice s-au ocupat cu studierea compoziţiei chimice00 şi cu determinarea influenţei sale medicale. Cele mai multe şi evidente vindecări s-au înregistrat la bolile infecţioase, la enterite, faringite, gingivite, la durerile reumatice şi bolile canceroase.
Se poate folosi cu succes la bolile ale stomacului, la bolile aparatului bucal şi a picioarelor la cheratoane. Au fost cazuri când propolisul s-a dovedit util în vindecarea migrenei, la boala Parkinson, la dereglările în circulaţia sângelui, la nefrită, bolile dermatologice.

  • 1-Toate bolile interne infecţioase care duc la stări febrile se tratează cu 30 picături pe zi.

  • 2-La menopauza femeilor timp de un an de zile,zilnic câte 10 picături.

  • 3-Se recomandă la inflamarea prostatei, zilnic 30 picături.

  • 4-La hipertensiune zilnic 30 picături până la vindecare.

  • 5-La inflamarea rinichiului şi a ficatului,de două ori pe zi câte 40 picături într-un pahar de un dl apă caldă.Se repetă până la vindecare.

  • 6-La anghină, faringite, gripe sau evitarea unor complicaţii, zilnic de două ori câte 40 picături puse în 2 dl apă caldă şi zilnic de mai multe ori gargară.

  • 7-În cazul ulcerului de stomac sau enterite, 40 de picături de tinctură puse într-un dl de lapte cald, se bea pe stomacul gol.

  • 8-Bătăturile şi cheratitele se tratează în felul următor:

  • dacă este posibil înainte de culcare, îmbibăm o bucată de vată în tinctură de propolis şi aşezăm pe locul dureros. Ziua putem folosi alifie de propolis cu săpun sau salicilate; cheratitele rămân încă dureroase zile întregi.

  • La afecţiunile pielii, dacă suportăm spirtul, locurile bolnave sunt frcate cu tinctură. Afecţiunile dispar repede ( în cazul în care spirtul nu este suportat, propolisul trebuie).

  • într-un dl de apă caldă, adăugămn 30-40 picături de tinctură de propolis şi după bărbierit spălăm faţa.

  • în cazul TBC pulmonar, folosim de 3 ori pe zi câte 30 picături şi săptămânal de două ori se fac inhalaţii, cu această ocazie punem un sfert de l de apă fierbinte, adăugăm 100 picături de tinctură .

  • dacă avem boală nicotică între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinictură.

  • dacă avem dureri în stomac, se recomandă să bem un dl de apă cu 50 picături de tinctură. Durerile ne lasă repede, compoziţia este recomandată şi în cazul paraziţilor intestinali zilnic, de 2 ori pe stomacul gol.

  • la durerile de măsele, punem o vată în tinctură de propolis, propolisul curat, pe gingia dureroasă, sau măseaua cariată, alină durerea, împiedică infecţia.

  • tinctura se poate folosi în cazul rănilor vechi, rana trebuie spălată cu extracţie de lipan, apoi ungem de mai multe ori cu tinctură. După o perioadă scurtă, endemele cu dureri dispar.

  • tinctura de propolis se foloseşte în cazul arsurilor de gradul 1, rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură,în aceste cazuri nu se formează veziculele.

  • tinctura se poate folosi în cazurile când medicamentele făcute din plante-sau din materiale sintetice-nu dau rezultate.

Nu se recomandă în cazul persoanelor alergice. Cei care sunt sensibili la propolis nu le folosesc.

Reţeta băuturilor cu propolis se recomandă mai mult din cauza influenţeisale pozitive în prevenirea bolilor. Radem 15-20 grame de propolis şi introducem într-un litru dev palincă de orice calitate, după aceea punem capacul şi se agită de mai multe ori la temperatura de 40 grade C. După câteva săptămâni, vom obţine o băutură amăruie. Se foloseşte înainte de culcare, se bea un păhărel. ( Dr. Gabriela Andrei, 1982) 

MIERE POLIFLORA

Mierea poliflora rezulta din nectarul florilor mai multor plante, nici una nefiind predo-minanta. Din acest motiv, gustul si culoarea pot fi diferite. Este considerata o miere ” completa”,fiind recomandata cel mai des pentru diferite afectiuni. Datorita compozitiei (zaharurisimple, glucoza si fructoza), este direct asimilabila. Mierea contine, in cantitati mici.
Vitaminele grupului B si vitamina C. De asemenea, mierea
contine enzime : invertaza , amilază, catalază , acizi organici: lactic, gluconic, saruri minerale :fier, potasiu,calciu,fosfor. Mierea stimuleaza pofta de mâncare, faciliteaza digestia, imbunătăţeşte activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina din sange. Mierea este indicata in cazurile de anorexie, in special la copii. Mierea de albine este de asemenea un bun remediu contra oboselii fizice sau intelectuale. Consumul de miere de albinepoate preveni tulburarile de crestere,demineralizarea oaselor.
Are proprietăţi antibacteriene.

Conţinut energetic :3000 Kcal/kg

. Datorita naturaletii sale, mierea de albine cristalizeaza in timp. Aceasta nu îi afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va incalzi moderat(max 40 gr), pe baie de apa.

Mierea polifloră are o compoziţie foarte diversificată, motiv pentru care este considerată cea mai complexă miere ca acţiune terapeutică. Mierea polifloră este cel mai bun antibiotic. Mierea de pădure sau de mană conţine mult mai multe minerale decăt celelalte tipuri, de aceea este frecvent recomandată in tratamentul spasmofiliei la adolescenţi, rahitismului la copii şi adolescenţi, in osteoporoză şi afecţiuni articulare la adulţi şi vărstnici. Mierea de pădure este utilă şi persoanelor cu un sistem imunitar slăbit.

Mierea poliflora – proprietatile sale difera foarte mult in functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu, mierea de la campie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase inalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza in special aparatului respirator, iar efectul sedativ este inlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea ingloband nectarul de la cateva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si imprumutand ceva din proprietatile terapeutice ale fiecareia dintre ele.

MIERE DE SALCAM

Mierea de salcam:calmant al tusei, antiseptic, tratamentul asteniei, tratamentul nevrozelor

Mierea de albine contine enzime : invertaza , amilază, catalază , acizi organici: lactic, gluconic, saruri minerale :fier, potasiu, calciu, fosfor.

Stimuleaza pofta de mâncare si faciliteaza digestia, imbunătăţeşte activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina din sange.

Are proprietăţi antibacteriene.

Conţinut energetic :3000 Kcal/kg.

Datorita naturaletii sale, mierea de albinecristalizeaza in timp. Aceasta nu îi afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va incalzi moderat (max 40 gr), pe baie de apa.

Calitatile de medicament ale mierii se cunosc inca din antichitate, din aceasta cauza a fost numita “hrana vie”. Mierea de salcam este asimilata foarte usor de organism, oferind energie si substante bioactive si nutritive.

Dintre numeroasele tipuri de miere, fiecare cu proprietatile ei specifice, mierea de salcam este un tonic general, care calmeaza tusea si este folosita in tratarea asteniei si nevrozelor.

Mierea de salcam contine vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici (lactic, oxalic, citric, malic), dextrina, compusi ai azotului.

Aceasta are un continut in fructoza mai mare decat al celorlalte tipuri de miere (41,7%) si contine 10% zaharoza si maltoza si 34,7% glucoza, avand pH-ul 4. In total, mierea de salcam contine 435 substante.

Mierea de salcam este monoflora, ceea ce inseamna ca a fost culeasa in marea majoritate de la o singura specie de planta – in acest caz din salcam.

Caracteristici
Culoarea mierii de salcam, imediat dupa recoltare, este transparenta, insa, depinde de fagurii in care a fost facuta. Astfel poate avea nuante de la incolor la galben pai sau galben deschis.
M ierea de salcam are un gust placut, dulce, este vascoasa si fluida si nu prezinta semne de cristalizare cand este proaspata. Cristalizarea este un proces natural si depinde de raportul dintre glucoza si fructoza din componenta mierii si de temperatura mediului. Datorita unei cantitati mari de fructoza, aceasta nu se cristalizeaza decat dupa un an si jumatate doi ani, dar nici atunci in totalitate.
Mirosul este specific. Trebuie sa tinem cont insa, ca mirosul pronuntat de salcam este un semn al falsificarii mierii prin introducerea unei infuzii de flori de salcam.
Retineti! Mirosul pronuntat de salcam este un semn al falsificarii mierii prin introducerea unei infuzii de flori de salcam.
Indicatii terapeutice
Principala calitate a mierii de salcam este aceea de calmare a tusei, este antiseptica si este folosita in tratamentul asteniei si nevrozelor. Aceasta mai este recomandata in:

Gastrita hiperacida – mierea de salcam, diluata in apa calda si luata cu 90-120 de minute inaintea mesei, diminueaza aciditatea gastrica si se absoarbe repede, calmand pirozisul “arsurile” (o lingura de miere in 100 ml apa);

Ulcer – este foarte buna mierea de salcam diluata in 200 ml de lapte nefiert. Amestecul se bea seara inainte de culcare, bineinteles alaturi de un regim alimentar adecvat.

Mierea de salcam este un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide.

Mierea de salcăm este cunoscută drept o miere “blăndă”. Ea are o concentraţie mai mare de fructoză şi este foarte utilă tuturor celor care au probleme cu ficatul (boli hepatice), sportivilor, intelectualilor. O altă proprietate a acestui sortiment de miere este cea sedativă, dată de florile de salcăm.

MIERE DE RAPITA

Mierea de rapita este obtinuta din Brasica napus , planta oleaginoasa, care, in ultimii ani acopera mari suprafete. Mierea de rapita se recolteaza in luna mai, daca provine din insamantari de toamna. Coloratia este foarte slaba, nu depaseste 35 mm pe scara Pfund (gradata de la 0 la 140mm). Mirosul este specific, amintind de varza. In schimb, gustul este foarte placut, nefiind atat de dulce. Continutul de apa este destul de ridicat, 18%, datorat si grabei de la recoltare, mierea de rapita poate cristaliza chiar in faguri, devenind imposibil de extras. Valoarea ph este relativ ridicata si aciditatea destul de slaba – (ph = 4, aciditatea totala de ordinul a 15 meg./kg). Conductibilitatea electrica foarte scazuta indica un continut scazut in substante minerale.

Structura zaharurilor este caracterizata prin abundenta glucozei, care domina asupra fructozei. Aceasta este cauza cristalizarii extrem de rapide a mierii. Ca si consecinta , mierea de rapita se comercializeaza doar cristalizata. Aspectul este al unei creme, datorata cristalelor foarte fine. Deci este o miere “tartinabila”, care ramane pe felia de paine!

Mierea de rapita este recomandata in afectiuni ale rinichilor.

MIERE DE TEI

Mierea de tei are o concentraţie mai mare de substanţe nutritive, dar are acelaşi efect sedativ al florilor de tei. “Acest tip de miere stimulează secreţia de mucus la nivelul aparatului respirator şi ajută astfel expectoraţia la persoanele care suferă de tuse uscată”

LAPTISOR DE MATCA

 Comercializam laptisor de matca natural (laptisor de matca pur ), superior celui prelucrat (liofilizat). Este hrana cea mai importantã a larvelor si a reginei (mãtcii). Laptisor de matca este secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor lucratoare tinere (albinele doici), pentru a hrani larvele de albine lucratoare si trantori in primele trei zile dupa eclozionarea din ou . De asemenea, este hrana exclusiva pentru larvele de matci si apoi, pentru matci, pe toata durata vietii lor. Concluzia este ca tocmai datorita compozitiei miraculoase a laptisor de matca, matca eclozioneaza din celula in 16 zile, fata de 21 zile pentru albina lucratoare si 24 zile pentru trantori, iar apoi poate trai pana la 5 ani, fata de 40 zile in medie pentru albine. Un alt fapt care demonstreaza proprietatile biologice superioare ale laptisor de matca consta in capacitatea de a depune pana la 2000 oua pe zi, ceea ce reprezinta mai mult decat greutatea matcii.

Compozitia laptisor de matca : apa (65-67 %); proteine (12,5%), amino-acizi esentiali (întreaga gamã); glucide 11 %; acizi grasi (5%); vitamina B5 (150-250 mg %); calciu, magneziu, sodiu, potasiu, zinc, cupru, fier, mangan, vitamine diverse (A, B1, B2, B6, B12, D, E, K). Lãptisorul de matcã are probabil cea mai mare concentratie de vitaminã B5 dintre toate produsele naturale cunoscute.

RECOLTAREA LAPTISORULUI DE MATCA

Pentru obtinerea unor cantitati mici, in vederea consumului propriu, lucrurile sunt simple si se rezuma la colectarea laptisorului de matca prin razuirea cu o spatula a continutului botcilor, dupa inlaturarea larvelor. Cand se urmareste colectarea laptisorului de matca in scopuri comerciale, lucrurile sunt mult mai complicate,mai ales din punct de vedere al eficientei muncii depuse. Orice apicultor cu o minima experienta in cresterea albinelor, detinator al unui numar minim de familii de albine, de exemplu 10, poate obtine cantitati de ordinul sutelor de grame. Problema este, asa cum am spus, de eficienta si aceasta este data, in final , de banii obtinuti. Avand o cantitate mica, el este obligat sa vanda la un pret mare; aceasta presupune timp sau bani pentru reclama, pe care nu ii are si cercul este inchis.
Pentru recoltarea laptisorului de matca in cantitati mari, de ordinul zecilor de kilograme , trebuie respectat un program foarte strict. in esenta, toate metodele se bazeaza pe inducerea starii de orfanizare intr-o familie de albine. Simplificat, se scoate matca si puietul necapacit. Se introduc 30-40 botci cu larve de 1-1.5 zile si se lasa pana la acceptarea lor ( minim 2 ore, de obicei se introduc dimineata si se scot seara sau se introduc seara si se scot dimineata). Dupa acceptare , se introduc cate 10- 20 celule in familii crescatoare, unde se lasa 2-3 zile.Recoltarea se face cu o spatula sau cu un mic aspirator.

Proprietatile laptisor de matca : nutritiv, antiviral, antibiotic cu spectru larg, creste durata vietii prin ameliorarea calitãtii multiplicãrii celulare, creste pofta de mâncare, anabolizant natural, afrodisiac , energizant, vitaminizant, antidepresiv, scade nivelul tri-iodo-tironinei, stimuleazã secretia gonadotrofinelor, creste secretia de luteinã si progesteron, stimuleazã glandele suprarenale, creste cortizolemia, creste testosteronemia, micsoreazã mãrimea prostatei si testiculelor, scade greutatea ficatului, creste raportul albumine/globuline, scade activitatea adenozintrifosfatazei, creste consumul de oxigen, antiinflamator, depurativ, scade greutatea rinichilor, creste greutatea globalã a corpului, vasodilatator, antiaterosclerotic, hematopoietic (eritrocite, leucocite, trombocite), imunoreglator, scade multiplicarea tumorilor cu crestere lentã, normalizeazã secretia de sebum a glandelor sebacee, stimuleazã regenerarea celulelor epiteliale, antibacterian si antiviral local (cosmeticã, dermatologie).

Indicatii:
Laptisor de matca se recomanda in diabet zaharat, hiperlipidemie, aplazie medulara, atero si arterosclerozã, boli pulmonare cronice nespecifice, boli cronice ale cãilor aeriene superioare, gingivita hemoragicã, boli imunitare diverse, insuficienta renalã cronicã, poliartrita reumatoidã, sindrom climacteric, boli ale glandelor suprarenale, boli infectocontagioase, distrofii, malnutritie la sugari, convalescentã, frigiditate, sterilitate prin insuficiente hormonale diverse, cosmeticã.

Contra-indicatii: alergie la lãptisor de matcã; astm bronsic la copii (datorita astringentei lãptisorului care ar putea induce bronhoconstrictie).

Mod de administrare:

  1. intern: 100-1000 mg/zi; în cazuri exceptionale (meningite virale) pâna la 25.000 mg/zi; este recomandat ca imediat dupã înghitire, sã se consume suficiente lichide;se prezinta ca lãptisor de matca amestecat în miere sau lãptisor brut, direct de la apicultori , lãptisor de matca în amestec cu extracte vegetale etc.

  2. extern, în coliruri, creme cosmetice.